10.18.2017

iChemist ediția a III-a, 2017, clasa a VIII-a, problema I

   CONCURSUL DE CHIMIE „IChemist”
   6 mai 2017


Problema I. „Cala sau Floarea Evei” (32p)
Cala este o floare ce impresionează la vedere, însă seva ei conţine o substanţă periculoasă  care poate fi fatală dacă este consumată, provocând senzaţia de arsuri şi iritaţii la nivelul cavităţii bucale, tulburări digestive, dureri abdominale și chiar poate fi fatală în cantități mari. Din această cauză este una din plantele care nu se recomandă a fi ținute în casă.
           Substanța prezentă în această floare se formează și în organismul nostru, fiind prezentă în așa numitele „pietre la rinichi”.
           În problema următoare vă propunem să descoperiți formula acestei substanțe (A), precum și transformările pe care le suferă ea la calcinare. (calcinare =încălzire la temperaturi înalte)
           Prin încălzirea a 34,176 g de substanță A la temperatura de 500°C masa acesteia scade cu 21,87%, eliminându-se gazul incolor X. Reziduul obținut (B) este format dintr-o substanță cu compoziție calitativă identică cu a compusului A. Ridicând temperatura la 830°C din compusul B se elimină un alt gaz incolor (Y), ajungându-se la o masă constantă (substanță C) egală cu 14,952 g.
1.    Determinați formula moleculară a substanței C, știind că aceasta este un oxid în care cantitățile elementelor componente sunt egale, iar ionul metalic are structura gazului inert ce încheie perioada a treia.                             ( 2p)
Rezolvare:

Răspuns: substanța C este .........
2.    Încercuiți litera corespunzătoare unui răspuns corect.                                                       (2 p)
Compusul C are denumirea tehnică:
a.    hematit               b. gaz de cahlă                      c. var nestins                 d. cuarț.
La dizolvarea în apă a substanței C se obține o soluție care:
a.    schimbă culoarea turnesolului în roșu;
b.    schimbă culoarea metiloranjului în galben;
c.    nu schimbă culoarea fenolftaleinei.
3.    Identificați formula moleculară a gazul Y, știind că acesta este un compus binar ce conține 72,73% oxigen.    ( 4p)
Rezolvare:









Răspuns: substanța Y este .............
4.    Despre substanța Y se poate afirma că: (Încercuiți literele corespunzătoare unor răspunsuri corecte.)              (3p)
a.    la dizolvarea în apă se obține o soluție ce colorează fenolftaleina în roșu-carmin;
b.    este un gaz mai greu decât aerul;
c.    este un gaz ce se consumă în procesul de fotosinteză;
d.    este un gaz cu miros de ouă stricate;
e.    conține legături covalente duble.
5.    Identificați formula moleculară a substanței B.             (1p)
Substanța B este ..................
6.    Calculați masa de substanță B.                                                                                        (2p)
Rezolvare:

Răspuns: m(B)= ...........
7.    Despre substanța B se poate afirma că: (Încercuiți literele corespunzătoare unor răspunsuri corecte.)            (2p)
a.      este prezentă în natură ca minereu cu numele de piatră amară;
b.      este un electrolit tare;
c.      este o substanță formată prin legături ionice;
d.      este cu o solubilitate redusă în apă.
8.  Identificați formula gazului X, știind că acesta are aceeași compoziție calitativă cu gazul Y. (1p)
X este .....

9.    Determinați formula chimică a substanței A.                                                                   (5p)
Rezolvare:





Răspuns: Formula chimică a substanței A este ........................
10. Reprezentați formulele de structură ale substanțelor A, B și Y (folosind liniuțe de valență).                           (3p)






11. Scrieți ecuațiile reacțiilor prin care din substanța A se obțin compușii B și C.                 (2p)
1.

2.
12. Ce produși se obțin la tratarea substanțelor A, B și C (fiecare separat) cu acid clorhidric? Scrieți ecuațiile reacțiilor și numiți produșii.                                                                                      (5p)
1.        
                                                                                      
2.

3.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu